Sfaturi pentru cultivarea și întreținerea afinelor

Arbustul de afin se plantează tot mai mult în întreaga lume, iar viața unei plantații de afin este de cel putin 45 de ani. Cererea de afine pentru consumul lor în stare proaspătă sau pentru industrializare este tot mai mare, prețul acestora creste în fiecare an, majoritatea cultivatorilor intrând pe piață cu oferte pentru afine tot mai bune.

Sfaturi pentru cultivarea și întreținerea afinelor

Afinii se dezvoltă cel mai bine în soluri acide, cu un pH situat intre 4,5 - 5,5. Corectarea acidității solului se face prin înglobarea în sol a unui amestec de rumeguș de conifere și/sau turbă, precum și alți corectori de aciditate, după caz. Dozarea amestecurilor de turbă, rumeguș și corectori de aciditate trebuie făcută în baza unei analize de sol. De aceea este important să se facă analize de sol încă din faza de proiect, pentru a putea evalua cât mai realist costurile și necesarul de substanțe pentru corectarea acidității solului. În lipsa unui sol corespunzător, care să aibă mai ales aciditatea în intervalul menționat, cultura de afin se va dezvolta lent și cu multe pierderi de plante și recoltă.

Perioada optimă de plantare a afinilor este toamna și primăvara. Dacă afinii sunt livrați în ghiveci cu sol la rădăcină (turbă), ei pot fi plantați în tot timpul anului, cu excepția perioadei când solul este înghețat, însă condiția esențială este să poată fi udați imediat după plantare dacă sunt plantați în perioada de vegetație.

Soluția tehnică cea mai potrivită pentru înființarea și intretinerea culturii de afine este plantarea pe biloane. În această variantă, este mult mai facil și eficient efortul întreprinzătorului de a crea un mediu de cultură optim pentru afin, prin corectarea acidității solului, a conținutului de macro, micro elemente, humus și pentru drenarea apelor pluviale de la rădăcinile plantelor.

Biloanele sunt un amestec de rumeguș cu pământ, înalte de 40-60 cm față de cota naturală a terenului și late de 0.8 - 1 m care se formează paralel pe întreaga lungime a parcelei. Pentru realizarea acestor biloane se scarifică solul, se ară adânc (30-35 cm), se ierbicidează, se frezează, se pichetează terenul, se marchează rândurile, se formează un șanț pe rândurile trasate, se așează deasupra rândului rumegușul, de pe margini se ridică pământ care se amestecă cu rumegușul, se aranjează rândul drept, se instalează furtunul de irigat, se așează folia sau pânza agrotextilă care se fixează pe margini în pământ, folia se decupează în locul unde urmează să fie plantați arbuștii și se plantează. Între rânduri pământul trebuie nivelat, iar ca o recomandare sugerăm menținerea acestei suprafețe cu un gazon prin înierbare.

Afinul se poate planta la 0,7-1 m unul de altul pentru a forma un rând compact în cazul culturilor intensive. Dacă se dorește creșterea acestora ca specimene individuale (nu în cultură intensivă) se pot planta la 1.8 m unul de altul. În cazul plantării pe rânduri compacte, distanța dintre rânduri trebuie să fie între 2,5 - 3 m în funcție de echipamentele pe care le veți folosi la întreținerea fermei de afini sau la recoltarea afinelor. Noi recomandăm o distanță de 80 de cm între plante și 3 m între rânduri.

Ce NU trebuie făcut cu afinii.

- După achiziționarea materialului săditor, plantele nu trebuie ținute în locuri întunecate, în incinte închise, pe beton sau suprafețe pietruite până la plantare.

- Rădăcinile afinului nu trebuie rupte la plantare.

- Nu plantați afinul intercalat între pomii fructiferi sau orice alte culturi. Prin irigare sau prin apa pluvială, fertilizatorii folosiți la plantarea afinului se înfiltrează la celelalte culturi. În sol, rădăcinile soiurilor concurează pentru teren și pentru substanțele hrănitoare, iar afinul are rădăcini foarte subțiri și superficiale.

- Nu plantați în adâncime prea mare, nivelul terenului după plantare și tasare trebuie să fie nivelul pământului din ghiveciul în care a venit planta.

- După plantare, pământul în jurul plantei nu trebuie tasat în exces, precum la pomii fructiferi. Tasarea trebuie făcută cu grijă, similar cu plantarea răsadurilor.

- Nu folosiți rumeguș de la fabrici de mobilă sau prefabricate care au în componență adezivi și substanțe chimice dăunătoare.

- Nu lăsați parcelele neîngrădite. Parcelele în care plantați trebuie sa fie îngrădite cu gard de plasă de sârmă pentru a proteja de animale: biloanele, plantele și sistemul de irigat.

- Nu lăsați florile în exces în perioada de creștere. Se elimină astfel producția de fructe mici și se permite dezvoltarea accelerată a plantei.

Investind în afini, vă puteți recupera integral investiția încă din primul an de producție. Afinul este cea mai profitabilă cultură alternativă, având un nivel de profitabilitate mult mai mare față de culturile tradiționale. 

Articole similare:

Secțiuni Portal